Actitivatea extrașcolară
Una dintre cele mai bune licee
din municipiu , actualul Liceu Teoretic „Mihai Eminescu”
De-a lungul
timpului, începând cu anul înființării şi până în prezent, Liceul Teoretic
"M. Eminescu" din or. Ungheni şi-a demonstrat probitatea unei
veritabile instituţii de formare a specialiştilor prin realizările colectivului
şi a impunătorului număr de absolvenţi de autentică valoare:
Ambros Alexandru-Primarul orașului Ungheni;
Uncuță Andrei-vicedirector IMPS IMU;
Beniuc Valentin -între 2003 și 2005 Ministru al
educației din Republica Moldova;
Rogojanu Stanislav-medic în Franța;
Gurdiș Stela-medic în Franța;
Crețu Daniela-medic în SUA;
Gorohovschi Lilia-medic în SUA;
Godoroja Marina-profesor în
Strasburg;
Chivriga Oleg-businessman;
Tofan Serghei-lucrător aviație în Franța;
Delev Nelea-Artistă Emerită de
teatru.
Datorită rezultatelor remarcabile, se clasează pe locul I în topul celor mai bune şcoli din municipiu. Aşa se face că istoria instituţiei noastre este un amestec de realizări şi vicisitudini, intercalate într-un parcurs în care am deţinut mereu primele poziţii. Liceul nostru este implicat într-un șir de proiecte:
Datorită rezultatelor remarcabile, se clasează pe locul I în topul celor mai bune şcoli din municipiu. Aşa se face că istoria instituţiei noastre este un amestec de realizări şi vicisitudini, intercalate într-un parcurs în care am deţinut mereu primele poziţii. Liceul nostru este implicat într-un șir de proiecte:
·
”Școala mea”;
·
Bacău ”250km de vise și
speranțe” și Iași gimnaziul ”Platon” coordinator Ilica Roza;
”Amenajarea muzeului școlar”,coordonatori Rotari Veronica, Olesea Lupu, Britcari Silvia, senatul școlar;
”Amenajarea muzeului școlar”,coordonatori Rotari Veronica, Olesea Lupu, Britcari Silvia, senatul școlar;
”Velocros”,coordonatori Olesea Lupu, senatul școlar;
”Non Violența”,parteneriat
Centrul de excelență în securitatea frontierei,coordonatori Rotari
Veronica, Britcari Silvia;
· ”Salvați țara”,parteneriat cu
Gimnaziul nr.1 din Argeș , coorodonator Rotari Veronica împreună cu elevii
clasei a 8-a ”C”;
·
”Împreună învățăm să ne
protejăm”,parteneriat Gimnaziul Școala nr.2 din Galați;
·
Parteneriate:Casa limbii
române,Biblioteca raională ”Dimitrie Cantemir”, ”Episcopia Ungheni și Nisporeni”;
Liceul vizează activități educaţionale de pregătire
temeinică a liceenilor la profilurile real şi umanist, conjugând aceasta
activitate cu educarea unor adevărați patrioţi ai statului Republica Moldova,
prin îmbinarea armonioasă a propagării valorilor naţionale, europene şi general-umane.
De pe poziţiile zilei de azi, în instituţia noastră
cuvântul-cheie este, cu siguranţă, termenul ,,perspectivă", care invocă
implicit viitorul. Liceul se bazează pe conceptul de schimbare într-o lume a globalizării
şi a competiţiei care vine să contribuie la dezvoltarea durabilă a țării
noastre în condiţiile afirmării societății bazate pe competenţe. Realizarea
unei educaţii profesionale şi sociale de nivel european, spre care tindem, va
consolida statutul instituției noastre ca spaţiu al unei instruiri profesionale
în favoarea fiecărei persoane în parte şi a întregii societății în
ansamblu.
În această instituţie şcolară, se practică un
învățământ care încurajează competența, în scopul formării unui absolvent
responsabil și competent, dovada clară fiind și rezultatele obținute de elevi
în cadrul olimpiadelor.
Eforturile elevilor şi ale dascălilor
Liceului Teoretic "M. Eminescu" care au performat
în cadrul olimpiadelor şcolare, organizate de Ministerul Educaţiei Naţionale,
sunt recompensate in cadrul activității dedicate ultimului sunet. De
asemenea, în incintă liceului sunt practicate diverse activități
extrașcolare, printre care se remarcă: Club de dezbateri, Ansamblu de
flueriști,
Cerc Web design, Cerc de jurnalism
”Jurnalismul-calea spre adevăr”, Teatru social-teatrul comicării și a interacțiunii,
Cenaclul literatură. de creații proprii „Rătăciri de Stele”, Tânărul Chimist, Atenție la
trafic, Orchestra vocală instrumentală etc.
Astfel,
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” se situează în rândurile reprezentative
ale municipiului, fiind considerată drept o prestigioasă instituție de
învățământ preuniversitară. Prin realizările obținute de un corpul didactic
experimentat, performanțele elevilor și absolvenților săi, sunt reprezentate
pentru Ungheni, reușind să-și cinstească patronul său spiritual, Mihai Eminescu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu